În ultimii ani, satul Heci se află într-un continuu proces de schimbare, atât architectural, schimbandu-i-se total înfațişarea ,dar mai ales schimbandu-se mentalitatea locuitorilor, care au intrat într-o prea bruscă coliziune cu tările occidentale. Țăranul hecean a dispărut şi odată cu el a început să apună şi satul tradițional. Acest proces ieversibil a necesitat o intervenție imediată în scopul păstrarii identitații naționale, a salvării patrimoniului cultural şi a conservării culturii tradiționale pentru generațiile viitoare. Această problemă a reprezentat o preocupare pentru doi oameni deosebiți din învaţamântul hecean: doamna învățătoare Roșca Maria împreuna cu soţul, domnul profesor Roşca Aurel, care au colecționat de-a lungul timpului diverse artefacte, obiecte vestimentare, obiecte de uz casnic, lucruri din gospodăriile părinților şi bunicilor noştri, aflate în prezent în colecția Muzeului Etnografic ”Casa Bunicilor”. Clădirea în care functionează muzeul a fost recent renovată, păstrând imaginea unei case modeste țăranești cu două odai și tindă.
Primii pași pe care îi facem în tinda muzeului ne duc într-o lume mirifica, făcându-ne să trăim simultan nostalgia anilor trecuți și bucuria provocată de ceea ce ochii pot să vadă. Imaginea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pictată pe ușa vechii biserici din satul Heci, în anul 1875, așezată în capătul holului, pare să binecuvânteze venirea noastră în acest loc sacru.
În partea stângă intrăm în odaia de curat. Timpul se oprește în loc și ne arată cum ”a fost odată”. Pe jos sunt așezate țoale în vâstre din lână și din cordele, sub geam este așezată laița nelipsită din casa țăranului, acoperită cu țoale de lână, frumos colorate, cu mileuri, broderii. În capătul odăii de curat, de o parte și de alta a patului sunt așezate cele două lăzi tradiționale care erau mândria oricărei gospodine: lada de zestre și lada de albituri. Patul este acoperit frumos cu cearșaf brodat, covertură realizată în patru ițe, plapumă, perne frumos brodate, mileuri croșetate, toate lucrate cu o măiestrie deosebită. Atmosfera devine și mai primitoare când privim masa frumos așezată cu taburete din lemn, cu trei picioare, acoperită cu prosoape frumos lucrate, peste care sunt așezate blide din lut și linguri din lemn. Masa de rugaciune asezată și ea la loc de cinste în partea de răsărit a odăii întregește mobilierul simplu, dar atat de valoros al odăii de curat. Pereții odăii, văruiți frumos în albastru senin al dimineților de vară, sunt acoperiți cu o multitudine de ștergare frumos lucrate, unele vechi de peste 100 de ani, covoare alese cu trandafiri, costume populare de o rară frumusețe, bundițe. Regăsim aici țăranul hecean îmbrăcat în toate momentele vieții: copil, tânăr fecior, fată, mire, mireasă, socri, nași, costume specifice sărbatorilor de iarnă (caiuții, capra, banda Jianului), costume de lucru, costume de înmormântare.
În partea dreaptă intram în bucătarie sau camera de zi. Aici este locul unde familia tradițională își petrecea cea mai mare parte din timp. Imaginea care predomină în acest spațiu este imaginea femeii, a mamei, a bunicii. Regasim aici pruncul așezat în covată, furca de tors cu un caier de cânepă tras frumos prin ragilă, fusul care așteaptă să se rotească în degetele bunicii. Războiul de țesut sau stativele ne îmbie să ne apucăm de lucru! Două suveici așezate pe natră parcă așteaptă pe cineva să apese pe călcători. De mult n-am mai auzit sunetul vatalelor care asemeni unui pendul ne adormeau și ne deșteptau deopotrivă. Regăsim piua în care se bătea sămânța de cânepă pentru turte cu julfa, oale de lut întrebuințate la prepararea hranei, căni, blide, blidare, coveți, linguri de lemn, cuptorul de pâine. Pereții sunt îmbrăcati cu carpete, ștergare cusute de mână, icoane. Lampa cu cinci focuri așteaptă să se facă seară.
Totul este atat de familiar încat mulți dintre dumneavoastră, cei care veți vizita acest muzeu, veți simți că sunteți acasă.
